Serviciul social de tip familial destinat copiilor din sistemul de protectie speciala

Asistentul maternal este persoana fizică, atestată în condițiile Legii nr. 323 din 20 decembrie 2024, pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.27/2024 privind condițiile de obținere a atestatului, procedura de atestare și statutul asistentului maternal, angajată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, care asigură la domiciliul său sau, după caz, la reședința sa, creșterea, îngrijirea și educarea copilului pe perioada aplicării măsurii de protecție specială a plasamentului, a plasamentului în regim de urgență pentru copilul separat temporar sau definitiv, de părinții săi sau în perioada de respiro a unui alt asistent maternal.

Condițiile necesare pentru a deveni asistent maternal

Poate fi atestată ca asistent maternal persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

  1. a împlinit vârsta de 21 de ani;
  2. a absolvit învățământul profesional sau liceal;
  3. prin comportamentul său în societate şi profilul psihologic, prezintă garanţii morale cu privire la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor;
  4. soțul /soția și copiii care au împlinit vârsta de 14 ani și care au același domiciliu/reședință cu solicitantul își exprimă acordul cu privire la primirea în familie a unui copil / a unor copii;
  5. are în folosinţă o locuinţă care acoperă în mod corespunzător necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copilului/copiilor care urmează a fi primt/ primiţi în plasament și pentru care se poate asigura un spațiu individualizat de odihnă și efectuare a temelor;
  6. are domiciliul sau, după caz, reședința într-o localitate cu acces la servicii educaționale, medicale pentru copilul/copiii pe care îl/îi va primi în plasament și, după caz, la servicii de abilitare/ reabilitare pentru copilul cu dizabilități;
  7. persoana și soțul/soția prezintă disponibilități afective în relațiile cu copiii, confirmate în urma evaluăriii psihologice;
  8.  cel puțin unul dintre membrii adulți ai familiei realizează venituri, exceptând solicitantul, dacă acesta locuiește cu unul sau mai mulți membri;
  9.  a urmat cursurile de formare profesională continuă organizate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, după o programă de pregătire, elaborată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție în colaborare cu reprezentanți ai mediului academic.

Nu poate fi asistent maternal persoana care se află în următoarele situații:

  1. a suferit o condamnare prin hotărâre judecatorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra persoanei, contra autorității, contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu, precum și pentru infracțiuni de trafic de droguri, cu privire la regimul privind substanțele dopante, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive sau este înscrisă cu mențiuni în evidența Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
  2. are în familie membri care au împlinit vârsta de 14 ani sau alte persoane, care locuiesc împreună cu aceasta, care au fost condamnați prin hotărâre judecatorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra persoanei, contra autorității, contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu, precum și pentru infracțiuni de trafic de droguri, cu privire la regimul privind substanțele dopante, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive sau este înscrisă cu mențiuni în evidența Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
  3. a depășit vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr.360/ 2023 privind sistemul public de pensii;
  4. părintele decăzut din drepturile părinteşti prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau i-a fost interzis exercițiul drepturilor părintești, ca pedeapsă complementară;
  5. a avut sau, după caz, are unul sau mai mulți copii naturali în sistemul de protecție specială;
  6. are istoric de violență pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu/ ordin de protecție, sau are în familie membrii sau persoane adulte care locuiesc cu aceasta pentru care au fost emise ordinele menționate;
  7. a consimțit la adopția propriului copil, cu excepția situației în care copilul a fost adoptat de către soț;
  8. suferă de boli psihice, este dependentă de alcool, droguri sau alte substanțe psihotrope, confirmate prin certificate medicale eliberate de medicul specialist sau are în familie membrii care suferă de boli psihice sau de adicțiile menționate anterior;
  9. suferă de boli transmisibile sau care are membrii ai familiei care suferă de boli transmisibile, care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului/ copiilor.

Depunerea cererii pentru evaluarea persoanei care solicită să devină asistent maternal:

  • 👉 la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași,

Municipiul Iași, str. Ateneului 1C;

  • 🕛 Program:

Luni-Joi, orele 7:30-16:00;

Vineri, orele 7:30-13:30;

  • ☎️ Telefon 0232 474 800, 0232 263 434;

Fax 0232/279.654.

  • 📩 Email: office.dgaspcis@dasiasi.ro

 

Cine depune cererea:

– persoana care solicită să devină asistent maternal.

Documente anexate la cererea de evaluare:

  1. curriculum vitae al solicitantului;
  2. buletinul / cartea de identitate, permisul de ședere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidență permanentă a solicitantului și, după caz, a fiecărei persoane cu care acesta locuiește (copie certificată de direcție, sau după caz de solicitant);
  3. certificatul de naștere al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane cu care acesta locuiește (copie certificată de direcție, sau după caz de solicitant);
  4. certificatul de căsătorie sau hotărărea de divorț/ certificatul de divorț (copie certificată de direcție, sau după caz de solicitant);
  5. diploma de studii a solicitantului (copie certificată de direcție, sau după caz de solicitant);
  6. titlul de proprietate sau orice document care să ateste dreptul de folosință a locuinței (copie certificată de direcție, sau după caz de solicitant);
  7. certificatul de cazier judiciar al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane care a împlinit vârsta de 14 ani cu care acesta locuiește;
  8. certificatul de integritate comportamentală al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane majore cu care acesta locuiește;
  9. adeverință de venit sau alte documente care atestă veniturile solicitantului sau, după caz, ale cel puțin unuia dintre membrii adulți ai familiei cu care acesta locuiește;
  10. adeverință medicală eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a solicitantului, în care se precizează că nu suferă de boli transmisibile și, după caz, a fiecărei persoane majore cu care acesta locuiește;
  11. certificat medical eliberat de medicul specialist în care se precizează că solicitantul sau, după caz, persoanele majore cu care acesta locuiește nu suferă de boli psihice, nu sunt dependente de alcool, droguri sau alte substanțe psihotrope;
  12. declarație în formă autentică pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu a fost decăzut din drepturile părintești, nu are copii în sistemul de protecție specială, nu a consimțit la adopția propriului copil și nu i s-a retras atestatul de asistent maternal;
  13. recomandări ale vecinilor, rudelor solicitantului, ale reprezentanților autorităților administrației publice locale și ale altor membri ai comunității/ persoane din cercul social al acestuia, cu privire la comportamentul social al solicitantului și al membrilor familiei cu care acesta locuiește.
  • Atestatul de asistent maternal se eliberează pe perioadă nedeterminată şi se avizează la fiecare doi ani pe baza evaluării prevăzute la art. 11 din OG 27/2024 actualizată.
  • Activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfăşoară în baza unui contract de munca încheiat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
  • Executarea contractului individual de muncă începe la data primei hotărâri de plasament a unui copil la asistentul maternal profesionist.
  • Contractul individual de muncă încetează în cazurile prevăzute de legislaţia muncii, precum şi în cazul retragerii sau incetării atestatului de asistent maternal profesionist.
  • Contractul individual de muncă se suspendă în cazurile prevazute de legislaţia muncii, și în cazurile în care legislația specifică în domeniu impune suspendarea atestatului asistentului maternal profesionist.

Bază legislativă:

  • Ordonanța nr. 27 din 1 august 2024 privind condițiile de obținere a atestatului, procedura de atestare și statutul asistentului maternal, actualizată;
  • Legea nr. 272/2004 republicată cu modificările și completările ulterioare privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
  • Legea nr. 273/2004  republicată cu modificările și completările ulterioare privind procedura adopţiei;
  • Ordin nr.26/2019 – privind apobarea Standardelor minime de calitate pentru srviciile sociale de tip familial destinate copiilor din sistemul de protectie speciala;
  • Hotărârea Guvernului nr. 502/2017- privind organizarea şi  funcţionarea comisiei pentru protecţia copilului;
  • Ordin nr. 288/2006 – pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei copilului.

 

 

Fisiere atasate

2 Aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului 💙

Astăzi, ne alăturăm inițiativei Asociației Help Autism și tuturor celor care susțin persoanele cu autism și familiile acestora.

Prin acest mesaj, reafirmăm angajamentul nostru de a promova incluziunea, accesul la educație, servicii de sănătate și sprijin pentru fiecare copil și adult cu autism.

Sari la conținut